Am în faţă o bucată de lemn pietrificat. Este o piesă care evidenţiază cam tot ce trebuie pentru a ne face o idee referitoare la procesele petrecute pe vremea când era lemn. Pe ea se văd şi urmele focului care a "lins" suprafaţa înainte de pietrificare, dar a păstrat şi urmele specifice lemnului aflat într-un stadiu avansat de putrezire. De ce nu a ars dacă tot a fost atins de flăcări? De ce alte trunchiuri chiar au ars la suprafaţă, dar procesul de ardere a fost întrerupt brusc? Cei care ne tot explica despre cum a devenit lemnul – piatră, uita să spună şi cum anume reuşeşte să pătrundă în masă lemnoasă, deseori dură, un amărât de grăunţe invizibil de siliciu. Lemnul nu e burete, să-l penetreze lesne grăuntele de nisip... Cine a ales, mă întreb eu, că anumite lemne să putrezească în contact prelungit cu apă şi altele să se pietrifice? Legile fizico-chimice se aplică discreţionar, pentru aceleaşi organisme existând două feluri diferite de transformare? Bucată despre care vorbeam era, înainte de pietrificare aproape putreda şi găurită. Aşadar, fusese deja supusă umezelii, rezultatele fiind deja vizibile şi azi. Cu toate astea, procesul s-a oprit brusc şi în locul transformării lemnului în rumeguşul obişnuit, deodată procesul s-a oprit şi el a fost înlocuit de cealaltă tranformare, pietrificarea. Asta mă conduce la concluzia că procesul de pietrificare a fost mult mai rapid decât cel de putrezire. Până aici am mers cu logică pe teoria oficială care, iată, se dovedeşte destul de şubredă...
Oare nu pare mai realist să considerăm că lemnul s-a pietrificat parţial sau total ca urmare a bombardamentelor meteoritice şi că pietrificarea a intervenit diferenţiat în funcţie de distanţa dintre lemn şi zona de impact? Dacă luăm o bucată de lemn pietrificat atinsă de putregai şi o ţinem în apă vom observa că procesul se va continua, ceea ce arată că nu suntem în prezenţa unei înlocuiri totale a fibrei lemnoase. Mai curând cred că putem vorbi nu despre o înlocuire a materiei, ci de o schimbare a structurii sale morfologice. Această variantă de explicaţie permite să luăm în calcul şi o anumită formă de viaţă intestină încorsetata de modificările structurale evidente. Această viaţă (s-o numim aşa) a lemnului-piatra este şi motivul pentru care vracii africani folosesc aceste pietre numindu-le "pietre calde", altfel spus – cu viaţa. Utilizarea lemnului pietrificat în ritualuri tribale, dar şi efectele sale miraculoase asupra energiei generale a corpului uman ar putea fi astfel motivate.
